Vine iarna. Cum va fi vremea de Sfântul Andrei și 1 Decembrie. Precizările meteorologilor

Administrația Națională de Meteorologie a anunțat ce ne așteaptă în mini – vacanța de Sfântul Andrei și 1 Decembrie. În multe localități temperaturile scad și se așteaptă ploi.

Meteorologii au anunțat cum va fi vremea de Sfântul Andrei și 1 Decembrie.

Temperaturile în regiunile sud-estice vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în timp ce în vest acestea coboară.

În unele zone sunt așteptate ploi dar și ninsori.

Pe 1 Decembrie temperaturile vor ajunge la 0 grade. După ce duminică se înregistrează în unele zone și 17 grade Celsius, iarna își face simțită prezența în mai multe regiuni. O masă de aer polar se extinde peste România, iar de luni se vor înregistra temperaturi negative.

Frigul se intensifică în mai multe regiuni și ar putea să apară precipitații sub formă de lapoviță.

Meteorologii prognozează ploi slabe și vânt în București, începând de duminică seara. Temperaturile minime se vor situa între 5 și 8 grade Celsius.

În intervalul 28 noiembrie, ora 20:00 – 29 noiembrie, ora 10:00, în Capitală, cerul se va înnora. Sunt așteptate și ploi slabe, iar vântul va sufla slab și moderat. Potrivit ANM, nu vom avea parte de zăpadă de 1 Decembrie în București.

“Nu avem semnale de ninsoare în zona Capitalei, cel mai probabil în zone montane unde se va depune strat de zăpadă.

Vremea va fi destul rece și în Capitală, mai ales dimineața, marți spre miercuri, adică de 1 Decembrie, când temperatura va fi de aproximativ minus 3 grade.

Peste zi, poate se va ridica spre 7-8 grade, dar se va intensifica și vântul”, a declarat meteorologul Alina Șerban la Antena 3.

Cum va fi vremea în România în următoarele zile

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare de Cod galben de vânt și ninsoare viscolită, valabilă până luni dimineață în zonele montane din 10 județe.

În zonele vizate, la altitudini de peste 1.700 de metri, rafalele vor depăși 90 – 100 km/h și temporar va ninge viscolit. Sunt vizate județele: Alba, Argeș, Brașov, Caraș-Severin, Dâmbovița, Gorj, Hunedoara, Prahova, Sibiu și Vâlcea.

De asemenea, în sudul Banatului, al Transilvaniei, dar și pe litoral vor avea loc intensificări ale vântului.

Potrivit ANM, cantitățile de precipitații vor fi excedentare în cea mai mare parte a țării, cu precădere în zonele montane în următoarea săptămână.

admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.