Șase oameni au murit pe loc după impactul unui autoturism cu un TIR

Accicentul teribil a avut loc în Republica Moldova, după ce vehiculul de mare tonaj nu s-a asigurat.

Şase oameni şi-au pierdut viaţa în urma unui teribil accident de circulaţie produs sâmbătă dimineaţa, în apropierea satului Popeasca, din Republica Moldova.

Șase oameni au murit în Republica Moldova

Șoferul unui TIR s-a angajat în depășirea unui tractor, fără să se asigure, în acel moment, vehiculul de mare tonaj a izbit frontal un autoturism.

Potrivit polițiștilor moldoveni, accidentul a fost semnalat în jurul orei 07.00.

TIR-ul era condus de un bărbat de 39 de ani, care nu a fost rănit în urma accidentului.

Automobilul era înmatriculat în România

Șoferul și cinci pasageri au murit pe loc. Automobilul implicat în accident era înmatriculat în România. Poliţia menţionează că printre persoanele decedate nu se află minori.

Oamenii legii urmează să stabilească exact împrejurările accidentului.

admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.