Mamă, tată…

Mamă, tată, părinți cu lacrimă în ochi, Nici voi nu știți de ce acuma lăcrimați… Poate că tot vă răscolesc niște-amintiri mai vechi, Sau poate că noi cu durere-n suflet v-am lăsat? Mamă, tată, părinți cu chipuri răvășite.

Privirea voastră veșnic e rătăcită de la dor, Demult voi ați uitat de nopți și zile nedormite, Când mă-ncălzeați la piept ca pe un firav puișor… Mamă, tată, părinții mei blânzi și înțelepți… De multe ori mă-ntreb de unde-aveți răbdare? Căci uneori eu greuțăților nu le mai țin piept, Cedez și slabă sunt, sunt istovită de putere. Mamă, tată, părinți cu suflete cât pâinea… Vă mulțumesc pentru iubire sinceră, curată! Eu port și azi al gingășiei voastre haină… Cum mă iubiți pe mine așa-mi iubesc și a mea fată!

Atât de singuri… Pe trotuare lume multă, dar atât de singuri… Ei triști și au uitat cum se zâmbește De parcă nu mai știu cum se iubește, Le-au amorțit și inimile de la friguri… Atât de singuri… Văd multe fețe reci, îi văd atât de singuri… Robotizați, ei merg cu baterii în sac, Nici nu mai simt de inimile bat, În fiecare zi tot devenind nesiguri…

Atât de singuri… Chiar dacă merg de mână cu copii, iubiți, Dar unde e iubirea dintre ei, unde? Să se despartă numără secunde, Și se aleg cu ochi îndurerați și rătăciți… Atât de singuri… Atât de reci, lipsiți de-al dragostei căldură, Pășesc în gol pe trotuare vechi… Atât de singuri, chiar dacă merg perechi… Poate găsiți iubirea-n cotitură.

admin

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *